Nu mai este o noutate pentru nimeni că aproape toate companiile, chiar mulți freelanceri, au cel puțin un website de prezentare. În multe cazuri, întregul business funcționează exclusiv online.

Iar primul pas atunci când vrei să îți construiești un website este, de cele mai multe ori, să apelezi la serviciile unui web designer.

Dar cum te asiguri că relația contractuală dintre tine și designer este clară, echilibrată și că protejează ambele părți? Răspunsul este simplu: printr-un contract de prestări servicii web design bine redactat.

Fie că ești web designer, fie că urmează să colaborezi cu unul, acest articol te va ajuta să înțelegi ce clauze merită atenție sporită și ce drepturi și obligații are fiecare pate.

Chiar dacă la prima vedere poate părea un simplu aspect administrativ, un contract bine făcut te ajută pe tine și pe partenerii tăi să evitați neînțelegerile, întârzierile și riscurile inutile pe parcursul proiectului.

1. Ce este contractul de prestări servicii web design?

Un contract de prestări servicii web design este un acord scris între două părți:

  • Prestatorul: persoana fizică sau juridică care oferă servicii de web design;
  • Beneficiarul (Clientul): persoana sau compania care comandă și plătește pentru aceste servicii.

Rolul acestui contract este să reglementeze ce servicii se prestează, când și în ce condiții, astfel încât toate părțile să aibă așteptări clare.

2. De ce este important un contract?

Fără un contract bine structurat:

  • Pot apărea neclarități privind livrabilele.
  • Poți pierde dreptul asupra muncii creată.
  • Plata poate întârzia sau să nu fie făcută complet.
  • Pot apărea dispute dificil de soluționat.

Un contract bun lasă ambele părți implicate să doarmă liniștite noaptea ;).

3. Care sunt cele mai importante clauze dintr-un contract de web design

Iată cum ar trebui să fie organizat contractul tău de web design:

  • Preambul
  • Definiții
  • Obiectul contractului
  • Durata și termenele
  • Obligațiile părților
  • Livrabile și specificații
  • Plata și modalitățile de facturare
  • Drepturi de proprietate intelectuală
  • Confidențialitate
  • Modificări și revizuiri
  • Încetarea contractului
  • Responsabilitatea părților
  • Soluționarea litigiilor
  • Forța majoră
  • Dispoziții finale

Mai jos găsești detalii despre dintre aceste secțiuni.

3. 1. Obiectul contractului

Trebuie să explici în mod clar ce servicii sunt prestate. Exemplu:

„Prestatorul se obligă să realizeze pentru Beneficiar un site web conform specificațiilor din Anexa 1 – Specificații tehnice, incluzând design personalizat, responsive, CMS, pagini standard, formulare de contact și alte funcționalități agreate de comun acord.”

În această clauză, include:

  • Ce tip de site se va realiza;
  • Tehnologiile folosite (WordPress, HTML/CSS, etc.);
  • Criteriile de acceptare.

3.2. Termene și etape (milestones)

Un proiect de web design fără termene clare este o rețetă pentru întârzieri. Crede-ne pe cuvânt, am fost în această situație și nu a fost doar vina web designer-ului 😬.

Exemple de etape:

  • Livrarea mockup-urilor inițiale.
  • Feedback-ul de la client, cu menționarea numărului de zile în care clientul trebuie să dea feedback.
  • Implementare design-ului aprobat.
  • Testare finală.
  • Data finală de livrare.

Fiecare etapă ar trebui să aibă termene fixe și clar definite.

3.3. Plata și condițiile financiare

Stabilește:

  • Prețul total sau tariful orar.
  • Termene de plată: one time only sau în tranșe.
  • Avansuri, dacă e cazul.
  • Penalități pentru întârziere (de exemplu 0.1%/zi).
  • Modalitatea de plată (transfer bancar, PayPal, barter, etc.).

O practică recomandată este:

  • 30% avans la semnarea contractului.
  • 40% la livrarea designului.
  • 30% la finalizare.

3.4. Drepturile de proprietate intelectuală

Aceasta este una dintre cele mai importante clauze pentru web design și deseori lăsată la o parte. De ce se întâmplă aceasta: deoarece mulți asociază drepturile de proprietate intelectuală cu creații precum cărțile sau muzica. Dar și web design-ul este o creație.

Ce să specifici?

  • Când se transferă drepturile de utilizare.
  • Dacă clientul va deține toate fișierele sursă.
  • Dacă există elemente licențiate (de exemplu fonturi sau imagini cu licență).

Exemplu de prevedere:

„Toate drepturile de autor asupra materialelor create în baza acestui contract se transferă Beneficiarului după achitarea integrală a sumelor datorate.”

Dacă reții unele drepturi (de exemplu, imagini pentru portofoliu), clarifică acest lucru.

3.5. Confidențialitate și protecția datelor

Include o clauză prin care ambele părți se angajează să păstreze confidențialitatea informațiilor accesate:

  • Coduri sursă.
  • Parole.
  • Detalii de business.
  • Date personale.

Poți menționa și respectarea legislației privind datele cu caracter personal (de ex. GDPR).

3.6. Modificări și revizuiri

În cele mai multe cazuri, clientul va dori modificări și web designer-ul va veni cu mai multe iterații. Stabilește:

  • Câte runde de modificări sunt incluse;
  • Ce se întâmplă dacă depășesc numărul de runde;
  • Tarife pentru modificări adiționale.

De exemplu: „Contractul include 2 runde de revizuiri gratuite. Fiecare revizuire suplimentară va fi taxată cu X EUR/oră.”

3.7. Încetarea contractului

Este bine să prevezi:

  • Rezilierea de comun acord.
  • Rezilierea pentru neexecutare.
  • Ce se întâmplă cu munca deja prestată în caz de reziliere.
  • Posibile penalități.

4. Bune practici pentru contractul tău

  • Anexe detaliate: folosirea anexelor pentru specificații tehnice, wireframe-uri, termeni de design etc. face contractul mai clar.
  • Modalitate de recepție: definește clar ce înseamnă „livrat” și „acceptat”. Exemplu: „Lucrarea se consideră acceptată dacă Beneficiarul nu formulează obiecții în termen de 10 zile de la livrare.”
  • Comunicare transparentă: include modalități de comunicare (email, Slack, Zoom, etc) și timpi de răspuns.
  • Clauză de backup și securitate: este util să specifici cine răspunde de backup-uri în timpul dezvoltării.
  • Clauză de portofoliu: dacă ești web designer și vrei să folosești proiectul în portofoliul tău, precizează aceasta. Exemplu: „Prestatorul poate include proiectul în portofoliul propriu după publicare, fără a divulga informații confidențiale.”

5. Greșeli de evitat

❌ Clauze vagi sau necomplete.
❌ Lipsa termenelor de plată sau penalități.
❌ Lipsa clarificării proprietății intelectuale.
❌ Neprevederea modului de soluționare a disputelor.

6. Checklist rapid înainte de semnare

✔ Prețul este clar stabilit?
✔ Termenele sunt realiste?
✔ Proprietatea intelectuală este clar reglementată?
✔ Ai definit exact ce se întâmplă în caz de întârziere?
✔ Ai inclus clauze de confidențialitate și GDPR?
✔ Sunt prevăzute modalități de soluționare a litigiilor?

Concluzie

Un contract de prestări servicii web design nu este doar un document formal, ci o unealtă de protecție și predictibilitate. O bună structură, clauze clare și bune practici reduc riscurile și întăresc relațiile de afaceri.

Dacă vrei modele gata făcute sau clauze personalizate pe specificul tău, pe legal-zen.eu găsești documente juridice profesioniste, ușor de adaptat.

Întrebări frecvente (FAQ)

Este obligatoriu un contract scris?

Nu este obligatoriu prin lege pentru serviciile de web design, dar este puternic recomandat pentru protecția ambelor părți.

Pot face modificări la contract după semnare?

Doar dacă toate părțile implicate în contract sunt de acord.

Cine deține codul sursă?

Prin default, codul rămâne proprietatea creatorului până la transferul drepturilor specificat în contract.